Conform izvoarelor istorice, localitatea a fost întemeiată în 1826 de ruşii lipoveni veniţi din ţinuturile Donului şi Niprului. Aceştia, ca de altfel toţi din acest neam sosiți pe teritoriul României din aceleaşi zone, au plecat din ţinuturile lor de baştină în urma aplicării noilor reguli canonice de către Biserica Ortodoxă Rusă şi a măsurilor de europenizare impuse de ţarul Petru cel Mare.
Spaţiul care a oferit găzduire acestora a fost locuit din cele mai vechi timpuri (în jurul satului fiind identificate numeroase situri arheologice). Cele mai vechi urme de locuire datează din prima epocă a fierului (sec. VIII î.Hr) şi aparţin Culturii Babadag. Acestei populaţii autohtone, getice, i-au succedat coloniştii greci, care au întemeiat – conform informaţiilor documentare antice (Hekataios din Milet) – prima colonie greacă de pe teritoriul României: ORGAME (sec. VII î.Hr). Această colonie este localizată la extremitatea sud-estică a promontoriului Capul Doloşman, în antichitate situat pe malul Golfului Halmirys al Pontului Euxin (Marea Neagră). Istoria acestei aşezări urbane a fost legată strâns de evoluţia politică a regiunii şi a factorilor de mediu. După încorporarea Dobrogei (Sciţia Minor) în Imperiul Roman, apoi în Imperiul Bizantin, aceasta va avea funcţii multiple: 1. economice – fiind un centru al pescuitului, agriculturii şi comerţului în zonă; 2. strategice – va controla – împreună cu fortificaţia de pe insula Bisericuţa – Popina (3 km S-E de cetate), accesul în Delta Dunării (Peuce), având un rol important în apărarea graniţei nordice a imperiului (limesul dunărean); 3. religioase – centru important al creştinismului la Gurile Dunării (pe teritoriul cetății s-au descoperit vestigiile a patru bazilici paleocreştine).
Cauza decăderii şi, în cele din urmă, a încetării locuirii la nivelul cetăţii (sec.VII d.Hr) a constituit-o înnisiparea golfului Halmirys, fapt care a îngreunat accesul navelor în portul cetăţii şi a determinat scăderea importanţei economice şi strategice a acesteia.

Deşi foarte mică la început, Jurilovca s-a dezvoltat, devenind la sfârşitul secolului al XIX-lea, un importatant centru al pescuitului în zona Deltei. În prezent este una dintre cele mai importante comunități pescărești din Rezervația Biosferei Delta Dunării, centru de colectare şi prelucrare a peștelui şi un important punct de atracţie turistică.
De-a lungul timpului, localitatea a avut mai multe denumiri : Jiurelu (până în 1865),  Jurilovca (între 1865 și 1985), Unirea (între 1985 și 1989).
Din punct de vedere etimologic, nu există o teorie unică, unanim aceptată, privind denumirea  localității. Gr. Dănescu crede că numele ar proveni de la un presupus întemeietor, un pescar lipovean pe nume Jurilka, venit din Vâlkovo (Ucraina), care împreună cu alţi pescari refugiaţi din cauza persecuţiilor religioase, ar fi pus bazele aşezării. Alte surse istorie amintesc de un anume Jurba, conducător pe care îl consideră a fi ctitorul localităţii. Pornind de la rezonanţa slavă a denumirii, o altă teorie face asocierea între termenul juriti, tradus prin jeluire, tânguire, cu accidentele produse pe lac sau pe mare, în rândul pescarilor. În sfârşit, o ultimă teorie afirmă că un alt cuvânt rusesc, juraveli (cocor), ar sta la baza actualului nume al localității, având în vedere că multă vreme ținuturile umede și ale Deltei Dunării au reprezentat habitatul acestor păsări.