Traditii locale
Traditii si evenimente locale
Specificul comunităţii din Jurilovca este strâns legat de aşezarea comunei pe malul complexului lagunar Razim-Sinoe şi de tradiţiile lipovenilor. Aici sărbătorile religioase se respectă conform calendarului iulian, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul Gregorian (de exemplu, Anul Nou se celebrează pe 14 ianuarie). Cea mai importantă sărbătoare religioasă lipovenească este Acoperământul Maicii Domnului – Pokrov ( 14 octombrie), zi care marchează hramul întregii loclaități Un alt aspect important care contribuie la unicitatea comunităţii este portul tradiţional lipovenesc, acesta fiind obligatoriu în Biserică. Costumul tradiţional se remarcă prin cromatica în tonuri şi nuanţe tari (roşu, albastru, verde) şi se poartă în mod deosebit la sărbători. Unele piese de port s-au modificat, altele şi-au păstrat funcțiunea originală, inclusiv cea lingvistică: rubaşca(cămaşa bărbătească), pois (brâul purtat atât de bărbaţi cât şi de femei), kicika (acesoriu ce marchează statutul marital al femeii), șalika (baticul, șalul purtat în biserică), șupka (fusta de biserică).
Arhitectura tradiţională este cea specifică populaţiei lipoveneşti. Casele vechi au faţadele colorate în alb şi albastru, iar acoperişul este făcut din stuf. Aproape în fiecare locuință există o baie lipovenească, construcţie separată de locuinţa propriu-zisă, care funcționează ca o saună și care ave, în vremurile vechi, un caracter aproape ritualic.
Localnicii pregătesc mâncăruri specifice bucatariei traditionale lipovenesti: ciorba cu varză, varza cu orez, varenichi (colţunaşi) cu varză, brânză, dovleac, răcituri din peşte, peşte sărat uscat, peşte crud sărat, pampuschi (brânzoaice). Căminul cultural (numit centru de cultură) adăposteşte activitatea unui ansamblu folcloric lipovenesc.
Meșteșuguri tradiționale: Prelucrarea stufului, prelucrarea peștelui, ateliere de tâmplărie.
Evenimente locale:
Jurilovca – Serbarea Borşului Pescăresc (septembrie), Maslenița (săptămâna de dinaintea postului),
Jurilovca Bike Day (iunie, Rusalii)
Vișina – Babindeni, Orăria (Lăsata Secului), Serbare Câmpenească (iulie)
Sălcioara – Zborul – ziua localității